Protetica dentara inseamna refacerea dintilor prin lucrari fixe: fatete, coroane si punti dentare, precum si prin lucrari mobile sau mobilizabile: proteze totale sau partiale, proteze scheletate cu sisteme speciale, protezare pe implanturi.
Atunci cand, din diverse motive, din dinte lipseste o portiune ce nu poate fi refacuta prin obturatie sau peretii dentari sunt prea subtiri pentru a sustine presiunile masticatorii, este necesara acoperirea dintelui cu o coroana de invelis.
De asemenea, cand lipseste un dinte de pe arcada si spatiul gol e marginit de dinti ce nu sunt integri ci prezinta carii sau obturatii coronare se recurge la realizarea unei punti dentare. Se imbraca dintii limitrofi si se acopera spatiul edentat cu o coroana care sa refaca fizionomia si functionalitatea.
Cand spatiul ramas gol dupa extractia unui dinte e marginit de dinti integri se recomanda implantul dentar pentru refacerea arcadei incomplete.
Atunci cand pacientul pierde un numar mare de dinti si, din diverse motive acestia nu pot fi inlocuiti prin lucrari fixe, se recurge la lucrari protetice mobile, proteze ce trebuie igienizate dupa fiecare masa.
Folosim materiale de cea mai buna calitate si colaboram cu tehnicieni foarte bine pregatiti, de aceea va oferim lucrari personalizate, ce redau atat estetica, dar si functionalitatea dintolor naturali.
Realizam:
– fatete ceramice sau din compozit;
– coroane pe implant;
– coroane si punti din portelan pe suport metalic;
– coroane si punti din portelan pe suport de zirconiu;
– lucrari din portelan fara suport metalic;
– proteze acrilice si elastice, totale si partiale
– proteze pe implanturi;
– proteze scheletate cu sisteme speciale de prindere si mentinere.
Category: Portofoliu
Endodontia
ENDODONTIA
Endodontia este o specialitate a medicinei dentare care se ocupa cu tratamentele la nivelul pulpei dentare.
Pulpa dentara este alcatuita din tesuturile moi din interiorul dintelui (artere, vene, terminatii nervoase si tesut conjunctiv).
Popular, tatamentul endodontic este cunoscut sub denumirea de „scoatere a nervului”, astfel un dinte cu afectare pulpara este salvat de la extractie. Prin acest tratament prevenim reaparitia infectiei interiorului dintelui (camera pulpara si canalele radiculare). Infectiile din interiorul canalelor apar in general datorita unor carii ce nu au fost tratate la timp, devenind atat de profunde incat patrund in camera pulpara respectiv in canalele dentare.
Tratamentul de canal presupune îndepărtarea pulpei dentare, țesutul ce se află în centrul dintelui. După îndepărtarea țesutului afectat, dintele este curățat, iar spațiul rămas este umplut cu material. Această procesură se numește obturatie de canal dupa care se pune obturatia coronara urmand ca dintele sa fie imbracat de o coroana de invelis pentru a reda aspectul natural al dintelui.
Cosmetica dentara
COSMETICA DENTARA
Cosmetica dentara se refera la o suma de inteventii si manopere cu ajutorul carora se poate obtine un aspect apropiat de perfectiune al danturii. Majoritatea pacientilor isi doresc un zambet frumos si sanatos. Pentru a va indeplini aceasta dorinta va punem la dispozitie urmatoarele tratamente:
albirea dintilor
fatete ceramice
coroane din zirconiu
bijuterii dentare
ALBIREA DENTARA
Albirea dentara a devenit un tratament din ce in ce mai cautat pentru majoritatea persoanelor de orice varsta. Calea spre succesul profesional si social il reprezinta un zambet frumos si stralucitor care ne face de cele mai multe ori sa parem mai tineri, mai fericiti!
Zambetul este mijlocul de comunicare ce trece de limitele limbajului, conferindu-ne un aer, mult mai atractiv. Un zambet frumos este cartea de vizita spre o infatisare mai tanara si mai increzatoare!
Albirea dentara imbunatateste foarte mult aspectul fizic si influenteaza starea de spirit a individului dar si a celor din jur. Studiile arata ca persoanele care au dinti mai albi au mai multa incredere in ei si au o sansa in plus la succes.
De-a lungul vietii asupra dintilor nostri actioneaza o serie de factori ce le schimba culoarea sau ii pateaza: cafeaua, tutunul, consumul de ceaiuri, alimente colorate,sucurile vinul rosu.
Albirea dentara profesionala, contrar zvonurilor, nu afecteaza cu nimic sanatatea dintilor. Ea penetreaza smaltul doar pe o adancime de cateva zeci de microni, scotand din acesta elementele ce ii dau culoarea galbuie.
FATETELE DENTARE
Reprezinta un tratament restaurativ si cosmetic prin care se poate schimba estetica zambetului, prin imbunatatirea armoniei, a culorii si a formei dintilor. Sunt minim-invazive, delicate, extrem de rezistente si longevive. Culoarea fatetelor este permanenta si nu se schimba in timp.
Fatelete dentare au o grosime foarte mica, ele fiind cimentate pe fata vestibulara (care se vede) a dintelui pentru a corecta diferite anomalii sau defecte de la nivelul lor.
Avantajul major al fatetelor este transluciditatea acestora data de calitatea deosebita a ceramicii de a copia fidel structura naturala a dintelui.
COROANE DIN ZIRCONIU
Coroana ceramica pe suport de zirconiu este obtinut printr-un procedeu de frezare computerizata a unui bloc de zirconiu, urmata apoi de adaugarea succesiva de straturi de ceramica. Rezultatul este foarte estetic, gratie stabilitatii zirconiului pe durata procesului de adaugare a straturilor de ceramica, acesta avand un punct de topire foarte înalt.
Coroana ceramica pe suport de zirconiu este mai rezistenta decat coroana integral ceramica din punct de vedere al fortelor masticatorii;
Acomodarea cu acest tip de coroana este foarte rapida, aceasta fiind usoara, avand o biocompatibilitate ridicata cu tesuturile moi si eliminand riscul reactiilor alergice.
Este ideala pentru inlocuirea dintilor lipsa sau restaurarea celor incompleti din zona frontala
Coroana ceramica pe suport de zirconiu poate fi modelata in asa fel incat forma si culoarea sa sa fie apropiate cu cele ale dintilor pacientului;
Are un aspect estetic superior coroanei metalo-ceramice sau celei integral ceramice, intrucat este translucida, lumina penetrand coroana si oferindu-i un aspect foarte apropiat dintelui natural;
BIJUTERIILE DENTARE
Bijuteriile dentare reprezinta o noua moda in estetica dentara. Ele sunt elemente decorative aplicate pe dinti cu scopul de a face zambetul mai stralucitor sau pentru a scoate in evidenta o dantura frumoasa si armonioasa. Aceste mici piese de arta pot fi din metale pretioase (aur, argint, platina) sau pietre pretioase si nepretioase (diamant, rubin, safir, smarald, cristale Swarovski).
Inainte de fixarea bijuteriilor se efectueaza un periaj profesional.Bijuteria se fixeaza pe dinte folosind metoda adeziva tip bonding si un compozit fluid fotopolimerizabil. Dupa polimerizare medicul dentist lustruieste dintele. Bijuteriile dentare aplicate prin metoda adeziva nu lezeaza smaltul dentar si pot fi inlaturate la cererea pacientului fara a ramane urme la nivelul dintelui.
Implant Dentar
IMPLANTUL DENTAR
Implantul dentar este un dispozitiv sub forma unei radacini artificiale din titan ce se introduce in os printr-o interventie chirurgicala simpla, urmand a fi refacuta si partea coronara printr-o coroana ceramica asemanatoare cu dintele natural.
Care sunt avantaje implanturilor?
Estetica
Confortabilitate
Permanenta si fiabilitate
Economie
Ajuta la pastrarea sanatatii dintilor
Stopeaza rezorbtia osoasa
In ce consta tratamentul :
Diagnosticul si elaborarea planului de tratament, modele de studiu, radiografii, CT
Controlul infectiilor parodontale, extractia dintilor irecuperabili, detartrajul si terapie antimicrobiana
Echilibrare ocluzala
Introducerea implantelor dentare
Reconstructia protetica
Programul de dispensarizare pentru igienizare periodica
Odontoterapie
ODONTOTERAPIE
Caria dentara reprezinta una dintre cele mai frecvente afectiuni ale sistemului dento-maxilar, afectand circa 80-98% din populatia Romaniei si care se manifesta prin pierderea treptata si localizata de tesut dur dentar, sub actiunea mai multor factori cum ar fi: igiena necorespunzatoare, consumul excesiv de alimente bogate in zahar, fumatul, stresul.
Cand pacientul consuma alimente sau bauturi cu concentratii ridicate de carbohidrati, bacteriile din placa dentara transforma acesti carbohidrati in energie pentru supravietuirea lor si astfel sunt produsi acizii, care in timp ajung sa distruga straturile dintelui si astfel se formeaza caria.
Medicii dentisti recomanda tratarea cariilor aflate în stadii cat mai incipiente deoarece pot aparea deteriorari grave ale structurii dintelui intr-un timp mai lung sau mai scurt in functie de riscul cariogen individual. Cariile profunde pot da dureri intense iar tratamentul se poate dovedi un proces destul de complicat si costisitor.
Desi majoritatea cariilor sunt tratate abia in stadiu avansat, trebuie să stiti ca medicul dentist poate stabili un diagnostic de carie dentara insa din stadiu incipient, cand simptomele nu sunt evidente cu ochiul liber pentru pacient.
Acesta examineaza atat suprafetele dentare vizibile cat si pe cele mai putin accesibile prin intermediul radiografiei dentare si astfel se poate stabili un diagnostic precis, pentru ca tratamentul să fie aplicat cat mai repede iar rezultatele să fie cele scontate.
Tratamentul cariilor dentare difera foarte mult in functie de stadiul de evolutie al afectiunii dentare.
Exista mai multe tipuri de carii:
1. Carii ale coroanei – tipul cel mai frecvent intalnit, atat la copii cat si la adulti, localizate de obicei pe suprafata de masticatie a maselelor sau interdentar,.
2. Carii ale radacinii – pe masura ce imbatranim, gingiile se retrag, iar radacina dintelui ramane expusa atacului acid din gura, deoarece la acest nivel nu exista smalt care sa protejeze structura dentara.
3. Carii secundare sau recidive de carii – se formeaza in jurul plombelor si coroanelor dentare existente. Acestea sunt zone cu tendinta de acumulare a placii bacteriene, ceea ce duce la un puternic atac acid si implicit la formarea cariilor.
Dacă stadiul cariei ajunge la lipsa de substanta, deci la aparitia unei gauri in stratul dentar, medicul va apela la curatarea tesutului dentar alterat si infectat si va umple aceasta cavitate printr-o obturatie, popular denumita plomba.
Cazurile grave de carii, cu evolutie avansata si afectarea profunda a dintelui necesită cel mai probabil un tratament de canal, care presupune inlaturarea nervului si obturarea dintelui, dupa care se trece la procedura la acoperire a dintelui cu o coroana de invelis sau se restaureaza dintele afectat printr-o obturatie simpla sau armata.
Profilaxie
Profilaxie-preventie
PROFILAXIA in medicina dentara se refera la o serie de terapii de prevenire a bolilor aparatului dento-maxilar dar si baza ingrijirii dintilor si gingiilor fiind un mijloc de a preveni aparitia eventualelor neplaceri ce pot aparea.
Profilaxia are atat beneficii medicale cat si estetice. Procedurile profilactice se recomanda sa aiba o periodicitate de 6 luni.
Cele mai importante sunt:
1) detartrajul
2) fluorizarea
3) sigilare
4) instructaj de igiena orala
DETARTRAJ/PERIAJ PROFESIONAL/AIF-FLOW
Tartrul se formeaza prin mineralizarea placii bacteriene impreuna cu sarurile de calciu din saliva, care in timp adera la suprafata dintilor dar si pe alte zone cum ar fi: obturatiile (plombele), lucrarile dentare, aparatele ortodontice, protezele, implanturile si reprezinta un factor favorizant al aparitiei bolii parodontale.
Exista doua tipuri de tartru: supragingival si subgingival.
Tartrul supragingival are o culoare alb-galbui, este de consistenta redusa la inceput dar poate ajunge la un maroniu negru daca se impregneaza cu coloranti alimentari sau nicotina la fumatori, urmand procesul de demineralizare a acestuia datorita prezentei salivei.
Tartrul subgingival este de culoare inchisa si de duritate crescuta si mineralizarea lui se face datorita prezentei sangelui.
Ritmul de formare a tartrului poate varia in functie fluxul salivar, corectitudinea periajului dentar sau tipul alimentelor consumate.
Detartrajul este procedura de indepartare a tartrului supra- si subgingival de catre medicul dentist, aceasta realizandu-se cu instrumente actionate manual cu care se detaseaza tartrul de pe dinti sau cu instrumente activate sonic sau ultrasonic. Aceste instrumente vibreaza usor indepartand tartrul de pe dinti. Pe tot parcursul tratamentului un jet puternic de apa va actiona pe ansă pentru a preveni supraincalzirea dintelui din cauza vibratiilor.
Pentru o igienizare completa este recomandata combinarea detartrajului profesional ultrasonic cu un detrataj manual pentru zonele subgingivale, după care se va realiza finisarea suprafeţelor dentare prin periaj profesional.
Este important ca rezultatul detartrajului sa fie o suprafata perfect neteda, chiar lustruita, pe care depunerea placii bacteriene si a tartrului sa nu fie favorizata. Acest rezultat se obtine folosind, periajul profesional cu paste abrazive speciale, gume de lustruit si prin folosirea unui jet de apa si bicarbonat de sodiu (prophy-jet/Air-flow), bine tolerat si fara dureri care elimina si ultimele resturi de tartru.
Air Flow este un dispozitiv utilizat in tratamentele de profilaxie dentara pentru inlaturarea petelor, placii dentare si a tartrului. Functioneaza prin actiunea jetului de aer, combinat cu apa si o pulbere de bicarbonat de sodiu. Datorita efectului de albire dentara a bicarbonatului de sodiu, usor abraziv, pacientii vor avea parte si de lustruirea suprafetelor dentare igienizate.
Terapia Air Flow reprezinta o alternativa neinvaziva a procedurilor traditionale de albire dentara, fara actiune chimica la nivelul suprafetelor dentare. Efectele de curatare si de albire se obtin datorita interactiunii microcristalelor de bicarbonat de sodiu cu smaltul dentar.
Pe lângă tratamentul profilactic, detartrajul este considerat prima linie a tratamentului parodontal nechirugical. Detartrajul are efecte benefice la nivel estetic, prin indepartarea diferitelor pete si coloratii.
Se recomanda efectuarea detartrajului si periajului profesional o data la sase luni, iar la pacientii cu lucrari fixe, implanturi sau fumatori o data la patru luni.
FLUORIZAREA
Fluorizarea este tratamentul prin care se suplimenteaza cantitatea de fluor la nivelul dintilor in scop profilactic si este indicat cu precadere copiilor, dar si adultii pot beneficia de acest tratament. Sigilarea este o procedura simpla si nedureroasa prin care se izoleaza suprafata dentara de mediul cavitatii bucale cu scopul de a preveni formarea cariilor. Sigilarea creaza o bariera intre factorii externi ce produc cariile si suprafata dentara in timp ce fluorizarea creste rezistenta dintelui la acesti factori.
SIGILAREA DINTILOR
Sigilarea este recomandata atat in cazul danturii temporare („de lapte”), cat si a celei definitive intrucat sanatatea dintilor temporari poate influenta dezvoltarea dintilor permanenti. Santurile si fosetele dintilor copiilor permit stocarea de resturi alimentare care daca nu sunt indepartate prin periaj pot duce la aparitia cariilor, insa procedura de sigilare presupune acoperirea acestori santuri cu o substanta speciala, similara celei folosite la „plombite” FARA A GAURI DINTISORII!
Cum se aplica?
Este o procedura simpla, usor de pus in practica ce se realizeaza intr-o singura sedinta la medicul dentist si presupune parcurgerea a 3 etape:
1. Periajul profesional si dezinfectarea suprafetei
In prima faza este necesara pregatirea dintilor, printr-o curatare adecvata prin periaj profesional si dezinfectare.
2. Aplicarea unui gel fluid
Acest gel ce contine acid orto-fosforic si este aplicat pe suprafata dintelui cu ajutorul unui penson urmand ca dupa 30 de secunde suprafata sa fie curatata.
3. Aplicarea sigilantului
Aceasta etapa reprezinta sigilarea propriu-zisa, ce presupune aplicarea sigilantului in santurile si fosetele dintelui urmand a se fixa cu ajutorul unei lampi fotopolimerizabile.
Medicul dentist se asigura ca acest material nu afecteaza muscatura copilului, iar pacientul se simte confortabil.
Controlul periodic este obligatoriu la 6 luni pentru ca medicul dentist sa verifice integritatea sigilarii, sa corecteze tehnica de periaj in cazul unei igiene incorecte, si sa sigileze dintii cu suprafete retentive care erup ulterior.
Durata de viata a sigilarii variaza in functie de respectarea igienii orale, alaturi de alimentatia
Ortodontia
ORTODONTIA
Ortodontia reprezinta acea specialitate a medicinei dentare prin care sunt tratate anomaliile dento-maxilare (lipsa de aliniere a dintilor, malocluziile, rotaţiile dentare, incongruenta celor doua arcade dentare).
Pe langa aspectul inestetic, dintii strambi sunt mult mai greu de igienizat, putand fi pierduti mai devreme din cauza cariilor sau a bolii parodontale. Pe de alta parte, obliga muschii masticatori sa depuna un efort suplimentar, ce poate duce la dureri de cap,umar, gat, spate si disfunctia articulatiei temporo-mandibulare.
Tratamentul ortodontic nu mai are limita de varsta, putand beneficia de el atat copiii cat si adultii el influentand favorabil dezvoltarea oaselor maxilare si contribuind prin pozitionarea corecta a dintilor si la transmiterea fiziologica a fortelor masticatorii, mentinand sanatatea osoasa cat si parodontala.
Tratamentul ortodontic poate fi aplicat dupa cum urmeaza:
-de la 4 ani sub forma unui mentinator de spatiu la copii ce au pierdut prea devreme dintii temporari (“de lapte”)
-in dentatia mixta intre 6 si 12 ani, pentru pozitionarea corecta a dintilor erupti in malpozitii, pentru favorizarea eruptiei corecte a dintilor definitivi, pentru indepartarea unor obiceiuri vicioase (interpunerea limbii intre arcade, suptul degetului), acest tratament favorizand dezvoltarea maxilarului si mandibulei si aranjarea corecta a dintilor.
-la orice varsta, pentru reglarea relatiilor ocluzale, pentru corectarea pozitiei unor dinti inainte de aplicarea coroanelor si puntilor dentare astfel incat spatiul sa fie adecvat unui rezultat estetic satisfacator, pentru deschiderea unor spatii inainte de implanturile dentare.
Aparatele ortodontice sunt de mai multe tipuri (fixe sau mobile) si se recomanda de catre ortodont pentru fiecare caz in parte. Aparatele ortodontice functioneaza prin exercitarea unei presiuni usoare asupra dintilor si maxilarelor. In functie de severitatea problemei, medicul dentist va recomanda tipul de aparat individualizat. .
Pedodontie
Pedodontia este o specialitate stomatologica ce se adreseaza copiilor, ocupandu-se cu profilaxia si tratamentul dintilor de lapte si a dintilor permanenti tineri. Vizita copilului la medicul dentist trebuie sa se produca cat mai devreme si e de dorit ca aceasta sa se desfasoare intr-o atmosfera relaxata, vesela, copilul s-o perceapa ca pe o joaca.
Pedodontia se ocupa de toate aspectele preventiei si tratarii afectiunilor aparatului oro-dentar: profilaxia, terapia, chirurgia si nu in ultimul rand depistarea anomaliilor dento-maxilare si rezolvarea lor.
Igienizarea cavitatii bucale este recomandat sa se inceapa inainte de aparitia primilor dintisori, prin badijonarea gingiei superioare si inferioare cu ajutorul unui pansament de tifon steril inmuiat in apa, de doua ori pe zi (dupa prima si ultima masa).
Dinţii temporari, numiti si dintii de lapte, sunt in numar de 20 si erup in totalitate pana la varsta de trei ani. Felul in care au fost ingrijiti influenteaza sanatatea dintilor definitivi. Doar pentru ca ei vor fi schimbaţi, nu inseamna ca pot fi neglijati, sanatatea lor influentand pe cea a dintilor definitivi si pastrandu-i pe acestia sanatosi vom preveni viitoarele tratamentele costisitoare si de lunga durata. Obiceiurile de igiena trebuie să fie deprinse inc de la eruptia dintilor temporari si tot in aceasta perioada copilul trebuie sa se obisnuiasca cu vizitele la medicul dentist. Dintii definitivi cresc in tesutul osos de sub gingie, insa doar in jurul varstei de 6 ani incep sa strapunga gingiile. In acest proces se micsoreaza radacina dintelui de lapte-rizaliza- care va cadea in cele din urma, lasand loc dintelui permanent sa erupa pe arcada.
Tratamentul dentitiei temporare si mixte este foarte important pentru dezvoltarea dintilor definitivi, de aceea noi avem rolul de a constientiza atat copilul dar si parintele de importanta ingrijirii dentare indiferent de stadiul dezvoltarii.
Astfel am creat un mediu ambiant placut pentru ambele tabere, folosim tehnici speciale de educatie sanitara a intregii familii si ne straduim sa castigam increderea copiilor pentru a-i putea ajuta in mentinerea unei sanatati dentare satisfacatoare pentru a nu fi nevoiti sa instituim mai tarziu tratamente complicate ce pot avea impact negativasupra copilului.
Chirurgie Dento-alveolara
CHIRURGIE DENTO-ALVEOLARA
Interventiile de chirurgie orala se impun in situatiile in care este necesara salvarea dintilor afectati de complicatiile unor afectiuni stomatologice sau in pregatirea terenului in vederea refacerilor protetice.
Interventii practicate:
extractii dentare
odontectomii
rezectii apicale
aditii osoase (verticale, laterale, prin sinus lift)
regularizari de creasta alveolara
chiuretaje parodontale
chistectomii
incizii ale abceselor
Indicatia pentru aceste interventii chirurgicale este data dupa examinarea clinica si radiologica a cazului, dar si mai ales dupa o examinare interdisciplinara intre medicul dentist generalist, ortodont si chirurgul dento-alveolar.